Recunosc. Îmi fac cumpărăturile la Carrefour. Că îmi este la îndemână, că au prețuri mai mici, sau cel puțin așa sunt promovate. și aștept să iau de 10 ori diferența în momentul în care găsesc în altă parte mai ieftin. Mă mai duc și prin piață, pe la țărani, dar foarte rar. Din piață cumpăr brânză. Neapărat cu bon fiscal, de la un mic magazin al unor sibieni (sau cel puțin așa se declară).

De ce nu cumpăr fructe, legume din piață?

Din principiu. Iar acest principiu ar trebui aplicat de fiecare dintre noi.

Argumentația este foarte simplă. Chiar dacă la hypermarket nu arată așa bine ca pe taraba țăranului, în hypermarket există un minim de taxe care se duce către stat. O să ziceți că sunt nebun, că sunt prietenul statului și că sunt nebun că plătesc taxe și că mă duc să bag banii în buzunarul statului, dar va întreb… Care este diferența dintre prețul din piață și prețul din hypermarket? Câteodată sunt mai scumpe la piață. Adică în prețul morcovilor de la piață există un TVA, un impozit de 16% care în loc să se ducă la mama ta pensionară, se duce în buzunarul țăranului.

Ziceți că și țăranul trebuie să mănânce? și trebuie să supraviețuiască? Da, corect, dacă asta își alege, să supraviețuiască, este treaba lui. Dar odată învățat prost, că trebuie să tragă statul în piept, implicit pe mama ta pensionară, atunci va sfârși foarte prost. Pt că va veni o lege care să reglementeze și aceste lucruri, adică lucrurile din ograda micilor producători. și atunci le va fi foarte greu să se obișnuiască. Dar atâta vreme cât lumea se duce la piață, le va fi bine.

Cultura circuitului taxelor în România nu funcționează. Decât să ne batem cu pumnul în piept că suntem un stat credincios cu frică în Dumnezeu, mai bine ne-am preocupă de ore de educație financiară în școli. Că Dumnezeu te bate și te pedepsește pe lumea cealaltă, pe lumea asta mult mai aproape de tine este Fiscul.

Să fim bine înțeleși. În nici o firma TVA-ul nu îți aparține. Tva-ul este ” dreptul de șmecher” al statului. Care stat la rândul sau își oprește o mică parte, restul trimite către pensii, salarii și alte cheltuieli ale aparatului de stat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here