Preoți cu har la capul lui Condrea

0
524
preoti-cu-har

Înmormântarea lui Dan Condrea – patronul HexiPharma pentru necunoscători – s-a produs pe 25 mai 2016. 6 preoți cu har au oficiat slujba de înmormântare. Mai puțin de 100 de oameni au asistat la înmormântare, o drona a filmat evenimentul și o femeie a leșinat, conform articolului din Evenimentul Zilei din 26 mai 2016, articol intitulat “Șase preoți cu har au cântat la căpătâiul lui Dan Condrea | Dosarul Hexi Pharma”.

Preoți cu har – definiție

învestirea unui slujitor cu puterea harului preoției are loc prin primirea Tainei Hirotoniei sau a Preoției. În cadrul acestei rânduieli „dumnezeiescul har care pe toate cele neputincioase le plinește”, așa cum rostește episcopul având mâinile pe capul viitorului preot, puterea sacramentală (sfințitoare), slujitoare și conducătoare se coboară asupra lui imprimandu-i un caracter de neșters, făcându-l membru al tagmei clericale cu toate drepturile și obligațiile. Acesta este un citat din ortodox.md, un site care se ocupă cu cele sfinte.

Practic, așa cum rezultă din citat, preotul cu har este învestit, delegat, uns, de către un alt om. De la om la om. Se prăbușește astfel în mine ideea de „har”, credință că „harul” nu se transmite. În accepțiunea mea, el este ca talentul. Îl ai sau nu îl ai. E ca și cum într-o zi, Einstein și-ar fi pus mâinile pe umerii unui student de-al sau și i-ar fi transmis harul științei. Păi cum vine asta?

Credeam că preoții cu har sunt cei care se dedică total bisericii, lui Dumnezeu, oamenilor și nu neapărat dogmelor de multe ori habotnice. Despre preoți cu har se fac căutări pe internet ca despre oameni cu „puterea credinței”, mijlocitorul, mediatorul dintre păcătos și Dumnezeu.

Preoți cu har – separația bine/rău, alb/negru

Potrivit hotărârii Bisericii Ortodoxe Române nr. 506, din anul 1949, privind înmormântarea sinucigașilor, “slujba trebuie să fie făcută numai de către un singur preot și nu în locașul sfintei biserici, ci pe marginea gropii, iar preotul să poarte numai epitrahilul, săvârșind slujba după ritual redus. Să nu se tragă clopotele și să nu se țină cuvântări.” Serviciul religios constă într-o rugăciune scurtă care se spune pentru toți morții. Un alt citat de dată această din site-ul crestinortodox punct ro

Păi dacă e să ne uităm la rândurile de mai sus, înseamnă că înmormântările americane (cel puțin alea de le vedem în filme) sunt făcute numai pentru sinucigași. Să fie oare poporul american format doar din sinucigași?

Aici cei care se consideră preoți cu har și care au “harul” dumnezeiesc pot face diferența. După părerea mea umilă (IMHO în americănește – în my humble opinion), la Dan Condrea nu trebuia să vină nici un preot. Întrucât nu s-a dat încă un verdict în anchetă morții sale, nu putem spune că a fost o sinucidere. Dar ce-ar fi să îi întrebăm pe cei ale căror rude au murit în spitalele din România din cauza infecțiilor nosocomiale?

Chiar atât de adormiți să fim să nu ne dăm seama că acest caz este chiar un caz de genocid, de crime împotriva umanității? Oare cât să conteze profitul?

Putem compara gazul folosit în uciderea evreilor din lagărul de exterminare Auschwitz cu substanțele dezinfectante care ar fi trebuit să omoare bacterii și nu oameni? Pentru că este o realitate. Bacteria nu poate fi omorâtă cu apă sfințită sau cu substanțe diluate, mult sub puterea de supraviețuire a bacteriilor din spitale.

Trecând însă peste această diferența morală pe care ar fi putut-o face un preot cu har, într-un caz ideal pentru un credincios, pentru Dan Condrea urmează încă un proces în care nu își poate angaja nici un avocat. În boxa acuzatorilor vor fi toți cei care au murit din cauza infecțiilor în care substanțele produse de HexiPharma nu au avut efect. În boxa acuzaților, Dan Condrea. Pe scaunul judecătorului suprem, chiar El. JUDECATA DE APOI nu va beneficia de nici un apel, de nici o contestație.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentÎmbrăcăminte bărbați – o campanie deșteaptă
Articolul următorTorturii copii – torturi pentru copii
Blogăresc de la 14 ani fără însă (pe atunci) a-mi fi făcut un scop din scris. Dar după 10 ani de scris, de şcoală făcută pe zeci de kilograme de hârtie şi ecrane, nici nu mi-am dat seama unde am ajuns. Cu studii inutile de filosofie, litere şi jurnalism, cu o societate imorală gata să te înghită şi mai apoi să te scuipe mestecat doar pe jumătate, fără să îţi simtă savoarea personală, pun umărul la social media

LĂSAȚI UN MESAJ