Afluenta clasei muncitoare

0
1433

“Mecanismul prin care consumul este stimulat este de multe ori recunoscut ca “modă”, sau o conceptualizare similară precum “învechirea preprogramată”. Definiții ale consumerismului de după cel de-al Doilea Război Mondial au evidențiat “fetișizarea” consumului,

“Moda este un decor, un fundal sau o scenă, la fel ca în teatru.”

10 octombrie 2013 – 16 februarie 2014
EXPOZITIE
DESCHIDERE: Joi, 10 octombrie 2013, 19.00

“Mecanismul prin care consumul este stimulat este de multe ori recunoscut ca “modă”, sau o conceptualizare similară precum “învechirea preprogramată”. Definiții ale consumerismului de după cel de-al Doilea Război Mondial au evidențiat “fetișizarea” consumului, manipularea ideologică a consumatorului și proliferarea nevoilor. Dar se poate argumenta că acest consumerism este un efect al instabilității capitalismului precum și al expansiunii lui, iar moda este un teren pe care s-au conturat noi forme de luptă între. Moda este un obicei, o deprindere colectivă.

Codurile sociale moderne permit grupului imediat inferior să imite gusturile și preferințele celui de deasupra sa. Conform acestui model, grupurile cu un statut înalt sunt forțate să adopte stiluri noi pentru a-și menține superioritatea/diferența, gusturile filtrându-se în jos pe scara socială. Asta se întâmplă periodic, deci este creat un proces ciclic, generând mutațiile aparent misterioase pe care le numim modă. Moda nu mai este un element burghez, devine un lux necesar.

 

Au fost multe explicaţii pentru modă care îi recunosc rolul în exprimarea diferenţei între clase în societatea capitalistă, dar acestea tind să o perceapă ca pe un organism ce lucrează automat în interesele grupurilor dominante sau privilegiate. Afluența financiară a clasei mijlocii, și consumul masiv sunt văzute ca mijloace de excludere – neidentificarea cu alte grupuri; afluența clasei mijlocii este văzută ca un mijloc de imitare – identificarea cu alte grupuri. Se presupune că producția de masă amenință să erodeze, să absoarbă sau să facă neimportante diferențele de clasă, făcând prezervarea “distincției” prerogativul privilegiaților și al grupurilor de elită. Rezultatul este acela că indivizii din grupurile subordonate, mai degrabă decât să aibă propriile metode de excluziune, râvnesc către cei din grupurile de statut mai înalt. Se produce un efect de copiere a structurilor sociale sau de imitare a comportamentelor sociale. Conform logicii unei societăţi egalitariste, când oamenii nu trebuie să-şi expună diferenţele sociale, aceştia nu o vor face. Dacă legea şi anonimatul îţi permit să „scapi” prin a fi orice persoană alegi să fii, atunci nu vei încerca să defineşti cine eşti. Dar logica egalitaristă cedează când este aplicată oraşului ancien régime, în ciuda faptului că există o dorinţă în a se observa codurile vestimentare. Făcând asta, oamenii speră să facă ordine în amestecul de străini de pe stradă.

În ceea ce priveşte identitatea, ea este un fenomen controversat. Dacă la naştere individul este o tabula rasa, atunci identitatea nu poate exista fără nişte roluri mediate social. Oare fiinţa inferioară există cu adevărat, ca subiect ce transcende măştile şi rolurile, sau este – aşa cum presupune Foucault – doar un rol modern? Oare atunci când pacientul, clientul sau chiar studentul este trimis în căutarea propriei identităţi, nu este el pus într-o situaţie disperată? Singura ieşire din această situație par s-o ofere identităţile surogat, iar specialistul se descurcă bine cu ele. Declararea măştilor şi a rolurilor drept identităţi ar putea fi utilă pentru contactele noastre cotidiene cu cei din jur, dar asta nu îi mulţumeşte pe cei dornici de investigaţii mai profunde. În dialogul său despre Gelassenheit, Heidegger îl defineşte prin întoarcerea privirii dinspre o persoană, pentru a o putea recunoaşte.

Strâns legată de un cod de personalitate imanent în aparențele publice era o dorință de controlare a acestor aparențe prin creșterea conștiinței de sine. Comportamentul și conștiința sunt, totuși, într-o legătură ciudată; comportamentul vine înainte de conștiință. Este dezvăluit involuntar și dificil de controlat în avans, mai ales pentru că nu există reguli clare de citire a detaliilor miniaturale; ele sunt clare doar pentru inițiați, și nu există un cod stabil de utilizabil pentru a deveni un gentleman sau o femeie absolut respectabilă. În sexualitate, ca și în modă, odată ce oricine putea să treacă peste un anumit set de termeni, acei termeni deveneau neimportanți. Apare un set nou de indicii, un cod nou de penetrare; mistificarea personalității este continuată ca mistificare a bunurilor noi în magazine. Conștiința devine deci activitate retrospectivă, control a ceea ce a fost trăit, munca de dezvăluire, mai degrabă decât de pregătire. Dacă un caracter este afișat involuntar în prezent, poate fi controlat doar prin vederea lui la timpul trecut.

Afluenta clasei muncitoare de la diferentiere la colectivism

O istorie a nostalgiei nu este încă scrisă, dar această relație la timpul trecut a conștiinței cu comportamentul explică o diferență crucială. Trecutul este evocat nostalgic ca un timp al inocenței și al trăirilor modeste. În trecut, cineva era realmente în viață, numai dacă era capabil să dea sens trecutului, astfel confuzia prezentului ar putea fi facilitată. Acesta este adevărul prin retrospecție. Terapia psihanalitică vine din acest simț al nostalgiei victoriene, la fel ca și cultul modern al tinereții – cult care determină fetișizarea produsului de consum, raportarea la publicațiile comerciale de modă, dorința de a te face mai dorit, diferențiindu-te de cel de care, în teoria egalitaristă, nu ar fi necesar să te distanțezi prin posesia de bunuri.” (Fragment din: Răzvan Ion, “Afluența clasei muncitoare de la diferențiere la colectivism”, 2013)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here