18 ani, sfârşit de liceu, gaşca Cincinaty (eram cinci: Răzvan, Alin, Ştefan, Paul şi Radu – şi toţi o iubeam pe una Natalia – Naty), o mașină Dacia 1410 sport de prin 84 (dacă îmi aduc bine aminte), din dotarea tatălui meu. Evenimente petrecute în urmă cu 20 de ani, reale şi de nerepetat.
Mașina – întreținerea…
Principala noastră activitate de după cursuri (mă rog, aproximativ după cursuri, unele nu se făceau, altele erau neinteresante) era mecanica auto. Ne asiguram astfel că bătrâna mașină Dacia 1410 nu ne va mai face figura şi în sfârşitul de săptămâna următor aşa cum ne-o făcuse în sfârşitul de săptămână trecut.
Habar nu aveam ce făceam, dar era una din distracţiile zilelor de luni până vineri. Ne făcuserăm un obicei în a demonta carburatorul, a-l curăța, a sufla jicleur-ele. La montarea lui ne rămâneau întotdeauna piese care habar nu aveam de unde proveneau. Important era că la prima cheie mașina pornea. O lua la sfert. La sfert de oră.
Vinerea, maxim ora două eram plecaţi. Primul hop, benzinăria. Capacitate rezervor mașină – 42 de litri. Consum mediu, 15 la sută. Ne scormoneam prin buzunare, împărţeam totul frăţeşte. Cu excepţia lui Ştefăniţă. Ăsta niciodată nu avea bani. Adică avea, dar nu scotea. Pentru aceste fapte antigașcă l-am pedepsit pe măsură.
Veţi citi cum mai jos…
Mașina și distracția…
Cea mai tare distracţie a noastră, a celor 5, pe drumul către locurile de desfrâu organizat, era identificarea zgomotelor făcute de maşină, zgomote ale defecţiunilor care ne-ar fi putut fi fatale.
Radu: – Băi, se aude ceva pe dreapta. Aţi pus mă planetara în tripodă?
Tăcere în maşină… tronc tronc, zdronc, bong.
Alin: – Băi opreşte dracu că murim aici cu toţii. Eu nimic… mergeam mai departe liniştit.
Toţi: – Băă opreşte dracu că ne omori!
Eu: – Staţi frate liniştiţi, nu e de la planetară… Planetara pe dreapta nici nu am mai pus-o…
Toţi: – Haaaaa hahahaha!!!!
Mașina și inconştienţa…
Va vine sau nu să credeţi, Dacia din 86 mergea într-o planetară.
Cea mai tare distracţie nu era petrecerea în sine la care trebuia să ajungem. Distracţia de nepreţuit era “dacă” vom ajunge la petrecere şi timpul petrecut în nesiguranţa unei maşini istorice.
Dacă rămânem fără benzină, dacă cedează cauciucul vulcanizat a patra oară, dacă se rupe şi de data asta schimbătorul de viteze şi voi fi nevoit să schimb vitezele cu o şurubelniţă? Dacă vor ceda ştergătoarele pe ploaie şi iar scoate Răducu mâna pe geam să le şteargă manual, în mers, la 60 de km/h (maxim am zis).
Mai venea câte unu’ din Germania cu o căzătură de WV ( în comparaţie cu Dăcioara – maşină de lux), se oprea lângă noi la stop, ne privea ironic, iar reacția noastră invariabilă era:
– Daţi toţi din cap ca să creadă ăsta că avem casetofon.
Se mai întîmpla să rămânem fără faruri, aşa că unul dintre noi avea obligaţia de a fi felinarul găştii. Unde ni se părea că e ceva periculos, opream iar felinarul cobora din maşină (ploaie, căldură sau zăpadă) şi mergea în alergare înainte maşinii să vadă dacă e în regulă.
Pedeapsa zgârcitului de Ştefăniţă:
Veneam de la o petrecere de la Herculane. Ca de obicei, Ştefăniţă a dat-o cotită… că nu are bani, că tat’su, că mă’sa… Cei care au fost pe Drumul E70, pe la Porţile de Fier 1, ştiu că de la baraj până în localitatea Gură Văii se coboară pe o pantă. Profitând de faptul că Ştefăniţă stătea în faţă, iar cei din spate nu puteau ieşi (Dacia sport avea 2 uşi) am simulat un motor înecat (treapta a doua, motor subturat, Dacie… înecare sigură).
-Ştefăniţă, fă-ţi un pustiu de bine şi împinge un pic până ajungem în pantă că poate o ia într-a doua.
S-a dat Ştefăniţă jos, a început să împingă. Am dat la cheie, a pornit… şi pe-aici ţi-e drumul. Iar zgârcitul a rămas la “ia-mă nene”.