Va place liniştea? Liniştea psihică, liniştea sufletească?
Şi mie. Ce acţiuni întreprindeţi ca să aveţi o zonă de confort psihic, care să vă stimuleze creativitatea, care să va ducă productivitatea peste limitele normale? Investiţi în dezvoltarea voastră personală? Va asiguraţi că dacă în spatele vostru Universul nu pune umărul la liniştea voastră aveţi variante şi zone de linişte şi confort?
Îmi place să mă simt în siguranţă, dar mai presus de siguranţa mea personală vreau să-i ştiu în siguranţă pe cei cu care îmi împart fericirea. Îmi place să ştiu că dacă mâine voi avea un accident, să nu fiu o povară pentru fiul şi soţia mea. Cu acest gând mi-am făcut o asigurare care să acopere diverse accidente şi chiar o primă substanţială de deces.
Te-ai gândit vreodată ce se va întîmplă cu familia ta în cazul în care casa îţi va fi afectată de inundaţii, de un cutremur? Pentru asta mai am o asigurare. Îmi creează un sentiment de confort că nu voi fi nevoit să merg cu jalba-n proţap pe la guvern sau să stau cu mâna întinsă, umilit pe la porţile primăriei.
Dar cel mai bine mă simt atunci când ştiu că eu şi familia mea suntem asigurați medical.
Chiar dacă am avut o asigurare privată de sănătate, eu şi soţia mea (din cauza unor probleme) am decis că e mai bine să nască în sistemul de stat. A fost aventura de groază a vieţilor noastre. Dar ne-am consolat la gândul ca fiul nostru va fi o bucurie care să steargă aceste momente urâte.
Este confortabil să vi într-un sistem de sănătate organizat, pe bază de programări, iar în cazul unor urgenţe să fi tratat ca un pacient şi nu ca un număr din sistemul de asigurări sociale.
Este crunt să stai cu gândul că mâine trebuie să îţi faci un control şi te vei duce într-o instituţie de stat în care trebuie să înduri frig, lipsa organizării şi mai ales umilinţă. Să ştii că mâine ai nenumărate lucruri de făcut şi nu ştii dacă le vei putea face pe toate… Dacă te vor face să aştepţi? Dacă te vor trimite în altă parte pentru alte investigaţii?
Atunci când eşti asigurat privat, în funcţie de pachetul pe care l-ai ales ai o siguranţă că programarea făcută se va respectă, că vei pleca liniştit spre alte treburi pe care le ai în timp util şi cu un diagnostic. Pozitiv sau negativ.
Sistemul românesc de sănătate este un sistem de solidaritate. Sistemul de solidaritate a apărut în perioada revoluţiei franceze şi (părerea mea) trebuia abandonat de cel puţin 100 de ani. Sistemul de solidaritate a apărut ca o necesitate la bolile sărăciei din acea perioada, în care beneficiau de servicii medicale doar cei înstăriţi, cei care plăteau. Pentru evitarea epidemiilor, pandemiilor s-a creat acest sistem de solidaritate în care se trata şi nea Francois – agricultor, care nu plătea impozite dar şi Louis – avocat, care plătea un impozit mare.
Poate că a funcţionat atunci. Dar astăzi nu mai funcţionează. Ca să ai un sistem de sănătate performant, trebuie să plăteşti. Nu se poate ca 5 milioane să plătească pentru 20 de milioane. Dovada că este un sistem neperformant o trăim în ziua de azi.
Interesele politice nu permit declararea sistemului – falimentar. Managerii de spitale numiţi în continuare pe criterii politice şi nu pe performanţă este încă un motiv pentru care suntem nevoiţi să suportăm umilinţă în sistemul de stat.
În sistemul privat lucrurile sunt simple. Ai performanţă, rezişti. Oferi servicii de calitate, lucrezi cu oameni şi nu cu numere de asigurare socială, ai clienţi. Îţi manageriezi resursele după posibilităţile unităţii, îţi chibzuiesti banii, ai profit.
Garantez şi bag mâna în foc pentru ideea că în sistemul privat un cearceaf de spital nu se spală cu 10 lei bucata. Negocierile cu prestatorii de servicii se duc la sânge.
În toate sistemele de sănătate internaţionale, performanța, inovaţia, vine din sistemul privat. Finanţarea cercetărilor în domeniu vine din privat, din fonduri de investiţii iar rezultatele se văd şi sunt aplicabile şi în sistemele de stat.
Articol scris pentru competitia Super Blog 2014